- Nu ne-ați învins, l-am corectat eu. Ne-ați luat armele și ne-ați atras mișelește într-o capcană. Ceea ce a fost o lașitate din partea voastră" - Abdul Hamid și Farida Khalaf, capitolul șapte

      După cum spune și titlul, romanul prezintă povestea adevărată a unei tinere yazidite de doar 18 ani, care a reușit să supraviețuiască și să evadeze din mâinile Statului Islamic. Faima organizației ISIS, Statul Islamic în Iraq și Siria, a apărut pe la toate canalele de știri. Atacurile teroriste din ultimii ani, cât și cruzimea și masacrele care se petrec în lume ne-au îngrozit de nenumărate ori, poate chiar i-au răpit pe cei dragi de lângă noi. Și totuși, în confortul din casele noastre, avem parte doar de o fărâmă din tabloul de ansamblu și de nenorocirile care se petrec în lume.

      Parcurgând romanul, parcă ne vine greu să ne imaginăm că ceea ce tocmai citim sunt întâmplări reale și nu o operă de ficțiune. Narațiunea urmărește întâmplările și ororile la care este supusă Farida, alături de alte fete de vârsta ei. Dar să o luăm cu începutul. Înainte ca organizația ISIS să ajungă în satul locuit de Farida, viața acesteia era cât se poate de normală și de fericită. Era cea mai bună din clasa ei la matematică și visa ca într-o bună zi să devină profesoară. Avea o casă minunată, cu o grădină plină de trandafiri, a căror petale le transforma în dulceață. Însă peste noapte lucrurile se schimbă, iar toți sătenii sunt obligați să se predea și să se supună musulmanilor care i-au atacat. Bărbații au fost ucisi, fetele transformate în sclave și vândute precum animalele la târg, iar băieții au fost spălați pe creieri și coptați în rândurile organizației.

      Iar în tot acest timp atacatorii se mândreau cu faptele lor și se credeau cei mai credințioși oameni din lume, singurii care îl slujesc pe adevăratul Dumnezeu și care merită să trăiască pe acest pământ. După cum relatează chiar Farida, scopul lor este de a cuceri întreaga lume, unde doar adevărații musulmani au dreptul să trăiască. Iar majoritatea dintre ei cred cu tărie în aceste idei și nu prezintă vreo urmă de remușcare. Din fericire, mai există încă o mână de oameni care nu au fost îndoctrinați cu totul. Dar dacă ar îndrăzi să se răzvrătească, ar însemna sfârșitul lor și a întregii familii.

      Și cel mai grav este, că după ce au reușit să scape din mâinile Statului Islamic, după ce au reușit să supraviețuiască bătăilor, violurilor și condițiilor mizere în care erau ținute, aceste fete ajung să fie respinse de propiul popor, pe motiv că au fost pângărite. Bătrânii spun că fetele yazidite care ajung în taberele de refugiați, după ce reușesc să evadeze, ar trebui să trăiască cu "rușine" toată viață și că nimeni nu se va mai căsători cu ele, acum că au fost pângărite. Dar rușinea este un sentiment care apare pentru o greșeală pe care ai comis-o, nu pentru niște atrocități la care ai fost supus. 

      Povestea Faridei este un roman care nu ar trebui să lipsească din bibliotecile nimănui. Un roman care ne face să fim recunoscători pentru confortul în care trăim, dar și un semnal de alarmă care să ne deschidă ochii și să observăm ce se întâmplă în lume. Atacurile teroriste, războaiele, dar și problema refugiaților nu mai sunt doar lucruri de ficțiuni, ci probleme reale, probleme în a căror soluționare am putea contribui cu toții.

      "Fata care a învins Statul Islamic se luptă cu sine însăși. Se luptă să-și accepte evenimentele înfiorătoare ca parte a trecutului ei și să meargă, în ciuda lor, cu capul ridicat prin viață" - Andrea C. Hoffmann, postfață

Spor la citit,

Gio